Angkor – comorile ascunse în jungla Cambodgiei

Când am inclus Cambodgia pe lista destinațiilor pe care aș vrea să le vizitez, nu m-am gândit că această țară mă va surprinde atât de mult și că va lăsa în sufletul meu o amprentă ce nu poate fi egalată. Știam despre poporul cambodgian ca a fost greu încercat de-a lungul vremii, că a trecut printr-un genocid de neimaginat în timpul khmerilor roșii, de pe urma căruia țara nu și-a revenit în totalitate. Deasemenea, știam că deține cel mai important parc arheologic din Sud-Estul Asiei, dovadă a existenței unei civilizații absolut uimitoare – Angkor – care se întinde pe o suprafață de aproximativ 400 de km pătrați în jungla cambodgiană și cuprinde peste 1000 de temple. Fostă capitală a Imperiului Khmer, complexul de temple se află în inima junglei cambodgiene și este cel mai mare monument religios din lume, aflat în patrimoniul UNESCO. Mai știam că Angkor Wat este cel mai important și mai vizitat templu dintre toate cele care intră în alcătuirea marelui complex Angkor. Cam atât știam despre Cambodia, însă realitatea de acolo era mult diferită.

Iată-ne aterizați pe aeroportul  din Siem Reap, orașul cel mai apropiat de complexul Angkor, aflat la 5,5 km de acesta. Un aeroport modern a fost poarta noastră de intrare într-o lume total necunoscută.

Destul de prompt, soferul de tuk-tuk al hotelului Blossoming Romduol Lodge unde aveam rezervarea, ne-a preluat împreună cu bagajele și ne-a întrodus în realitatea cambodgiană printre străduțe ascunse cu drumuri roșiatice și prăfuite. De rezervare mă ocupasem eu și avusesem în vedere ca vila unde vom locui pentru 3 zile să aibă piscină. Știam că locația este foarte aproape de Pub Street și că Dan era foarte încântat de acest aspect.

Era noapte și la intrarea în oraș am fost întâmpinați de o emblemă a orașului Siem Reap.

Pe măsură ce ne apropiam de zona în care ne cazasem, din tuk-tuk admiram o forfotă de nedescris și am intuit că suntem în apropierea pieței de noapte și a locului principal de distracție din acest oraș. Numai că noi ne îndepărtam și lăsam în urmă muzica asurzitoare, turiștii dezorientați și euforici, precum și aromele îmbietoare de mâncare în stil khmer. În momentul în care șoferul s-a întors către noi zâmbind și ne-a spus că am ajuns, l-am privit discret pe Dan și, timp de câteva secunde, i-am văzut dezamăgirea: ne aflam pe o stradă liniștită și întunecată, în fața unei pensiuni care nu ne inspira nimic. Atunci mi-am promis că pe viitor eu  nu mă voi mai ocupa de rezervări. 5 minute mai târziu am realizat că suntem într-un loc frumos, că piscina era foarte curată, înconjurată de o minijunglă și că, deși nu eram chiar în inima distracției din oraș, aveam un restaurant unde puteam să ne relaxăm până seara târziu.

Încă din țară rezervasem pentru 2 zile un șofer de tuk tuk pentru 50 UDS și stabilisem programul vizitei noastre la renumitul complex arheologic. Pentru că voiam să vedem cum răsare soarele la Angkor What, o atracție turistică foarte importantă, a doua zi ne-am trezit la ora 4 dimineața, ne-am întâlnit cu șoferul nostru vorbitor de limba engleză și bun cunoscător al istoriei propriei țări și am plecat spre Angkor. Prima oprire a fost în locul de unde am cumpărat biletele care ne asigurau accesul la oricare templu din zona. Prețul de 37 de USD, deloc de neglijat, nu ține deoparte sutele de turiști care stau la cozi interminabile încă de la primele ore ale dimineții.

Nu puteam să cred că, la ora 5 dimineața, încăperea destul de mare unde se găseau casele de bilete era plină de oameni. Cu legitimațiile de acces în mână, cocoțați în tuk-tuk-ul care se adâncea în junglă, am început una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le-am trăit până acum.

Trecând în goană pe lângă niște maimuțe ce se zbenguiau la marginea pădurii, am ajuns la intrarea de la Angkor Wat. Era, de fapt, o parcare plină de tuk-tuk-uri – Goale! Semn că alți turiști fuseseră mai rapizi decât noi. Totul este extrem de bine organizat, începând cu șoferii care îti arată exact locul în care te vor aștepta și până la indicatoarele ce te ghidează peste tot. Ne-am cumpărat câte o cafea rece  si, pentru că nu voiam să pierdem momentul în care soarele abia răsărit se oglindea în lacul din fața templului, am accelerat puțin ritmul deplasării, asta deoarece distanțele de la locul unde te lasă tuk-tuk-ul și până la temple sunt destul de mari.

Am ajuns în locul unde sute de turiști la fel de matinali așteptau să imortalizeze apariția soarelui și ne-am strecurat ușor prin mulțime, pentru a prinde un loc cât mai în față. Priveliștea a fost spectaculoasă, chiar dacă templul se vedea doar ca siluetă – este greu de descris în cuvinte –  dar merită să te trezești la 4 dimineața.

Soferul nostru ne rugase ca imediat după ce vedem răsăritul să ne întoarcem la el pentru că vom pleca să vizităm alte temple înainte ca acestea să se aglomereze, iar aici ne vom întoarce mai târziu. Așa că ne-am întors la locul unde acesta ne aștepta și în drumul nostru mi-a atras atenția o fetiță care vindea suveniruri.

Am pornit într-o goană nebună pe drumurile din junglă spre templul Ta Prohm. La un moment dat ghidul a oprit tuk-tuk-ul și ne-a spus că de aici vom merge pe jos, pentru că el știe o altă intrare în curtea interioară a templului și vom ajunge să vedem, fără să fim deranjați de alți turiști, cel mai vizitat loc de aici, ruinele unde a filmat Angelina Jolie  “Lara Croft: Tomb Rider”. Așa că, acompaniați de ghidul nostru și de sunetele junglei, ușor speriată, am ajuns la templu. Șoferul ne-a lăsat singuri și a spus că ne așteaptă la o altă intrare. Eram doar noi! Superb!

Clădirile destul de bine conservate și copacii de diferite forme, cu rădăcini ce treceau prin ziduri și acopereau pereți întregi, ne-a captivat și nici nu am știut când a trecut timpul. Când, în sfârșit, am ajuns la locul unde s-a filmat renumita scenă, deja începuseră să ajungă hoardele de chinezi zgomotoși care atrăgeau atenția și se așezau fix în fața ta, fără să le pese că tu erai acolo și făceai o poză.

Locul este unic în lume, nu exagerez deloc când spun că este aproape ireal, aici poți vedea trecutul, prezentul și viitorul într-un singur loc, cuvintele mele sunt puține, las fotografiile să vorbească. Un articol foarte frumos si complet despre istoria acestui superb complex găsiți aici.

În drumul nostru către tuk-tuk am trecut pe lângă alte construcții antice, unele aflate în restaurare, altele împrejmuite, semn că acolo încă se fac săpături arheologice pentru a scoate la lumină alte vestigii, nedescoperite încă.

Următorul templu la care am ajuns a fost Ta Nei, de dimensiuni mai mici, situat în inima junglei și unde singurii turiști eram noi.

Am continuat traseul recomandat de ghidul nostru cambodgian și am oprit la templul Ta Keo, un templu munte, despre care se spune că a fost lovit de un fulger în timpul construirii și nu a fost finalizat.

Însoțiți de ghidul nostru care începuse să ne povestească despre viața pe care o trăia după ce soția sa l-a părăsit pentru un alt bărbat care avea mai mulți bani, absorbiți de povestea tristă, am mers prin junglă cam 1 km, pe jos, până la Preah Khan, un templu aproape înghițit de junglă, care are foarte multe încăperi cu blocuri întregi de piatră prăbușite și rădăcini ale copacilor uriași printre ele. Printr-o fereastră mai largă am ieșit într-o curte interioară unde am văzut cei mai frumoși copaci cu rădăcini mari și trunchiuri ce păreau sculptate. Superb!

Următoarea destinație a fost Neak Pean, un templu mic aflat în mijlocul unui lac, unde câțiva călugări buddhiști ne-au rugat să le facem o poză, iar eu nu am ratat ocazia să fac și pentru mine una. Erau foarte prietenoși și s-au amuzat cu noi.

Deja era foarte cald, picioarele începeau să nu ne mai asculte și mai aveam încă trei destinații de vizitat și pe care nu voiam să le ratez. Așa că am pornit spre templul Ta Som, un templu la fel de frumos, invadat de copacii junglei.

Câteva fetițe care vindeau magneți de frigider și vorbeau o Engleză impecabilă. Una dintre ele ne-a întrebat de unde suntem și, când a auzit de România, a spus, fără să clipească, aaa…Bucharest 🙂

Penultimul templu absolut fascinant la care am mers a fost Bayon, un loc foarte căutat datorită celor peste 200 de chipuri sculptate în turnuri de piatră de peste 4 metri. Nu poți rămâne nepăsător în fața unor asemenea minuni și simți că ți se face pielea de găină când admiri măreția acestora.

Cu ultimele puteri ne-am reîntors la Angkor Wat, unde dimineață am admirat superbul răsărit de soare dar, de data aceasta, am vizitat o parte a templului, pentru că acesta este foarte mare.

A fost o zi în care am adorat Arhitectura, Istoria, cu partea ei frumoasă, Jungla, Natura, în ansamblul ei și Omul – care a construit minuni.

Am ajuns la pensiune cu picioarele amorțite, cu hainele ude din cauza celor 40 de grade de afară, ne-am aruncat în piscină, după care am făcut câte un masaj chiar acolo, pe șezlonguri. Am adormit cu imaginea celor două gecko care și-au petrecut noaptea lângă aerul condiționat din cameră 🙂

Mai mute fotografii găsi aici.

Până data viitoare, vă îmbrățișez cu drag!