Anul Nou – Songkran – în Luang Prabang, Laos

O zi care a debutat cu un soare îndrăzneț, cu o plimbare la Kuang Si Falls, frumoasa cascadă aflată la câțiva kilometri de Luang Prabang și cu o joacă energizantă cu fluturii, despre care am vorbit aici, ne-a epuizat rapid rezervele de odihnă. Ne-am repus pe picioare cu o oră de somn și în scurt timp eram în căutarea unei croaziere pe Mekong, cu vedere directă la apus și în așteptarea Anului Nou – Sogkran în Luang Prabang. Cum vaporașul pleca din port la ora 17, aveam timp suficient pentru un masaj. Agenția de turism unde ne aflam avea un astfel de salon, dar partea cea mai grea a fost să-mi conving soțul să se abandoneze în mâinile unei laoțiene și să încerce un masaj la picioare, pentru doar 6 dolari 🙂 Tocmai când îi mulțumeam cerului că a acceptat și îl admiram întins pe pat în așteptarea momentului de relaxare și a fetei cu mâini catifelate, din camera alăturată a apărut un bărbat destul de solid, pregătit să-și ia rolul în serios 🙂 Eu am fost mai norocoasă, dar pentru el a fost mai relaxant faptul că timp de o oră a putut să-și butoneze telefonul în liniște, decât masajul în sine, iar concluzia lui a fost: cam dureros. Pe bune? E doar un masaj 🙂

Câteva minute mai târziu eram pe vapor, pregătiți să descoperim Mekongul. Luasem croaziera asta fără să știm prea multe despre program, așa că ne-am trezit cu o cină fabuloasă, cu dansuri și cântece tradiționale laoțiene, interpretate de câțiva tineri care nu aveau mai mult de 16 ani, un moment savurat cu plăcere de turiști.

A urmat un tur de 2 ore pe fluviu, poze făcute cu nesaț la apus, deși orizontul era acoperit de ceață, multe feluri de mâncare despre care nu aș fi știut ce conțin dacă nu aș fi avut o descriere pe masă și totul s-a încheiat cu aplauze pentru fetele care se unduiau în ton cu mișcările vaporului.

În acorduri laoțiene, ne-am despărțit de echipaj și am ajuns din nou în freamătul pieței de noapte, unde am început goana după brățări de argint, pantaloni cu elefanți, genți tradiționale și magneți de frigider, deși încă nu aveam bagaj de cală 🙂 mai aveam doar o zi de petrecut în Laos, iar eu nu puteam pleca de acolo fără suveniruri – prietenii știu de ce 🙂

Am încheiat seara la o terasă din apropierea hotelului, într-o liniște aproape perfectă, deranjată doar de sunetele micuțelor reptile gecko care, am uitat să vă spun, sunt peste tot în Asia.

Ziua următoare avea pregătite pentru noi alte aventuri. Eram cu o zi înainte de 13 aprilie când se sărbătorește Songkran – Anul Nou în Laos. Tinerii din Laos au început mai devreme pregătirile pentru marea stropire cu apă, așa că, încă de la primele ore ale dimineții, oriunde mergeai în oraș, te trezeai udat până la piele. Am evitat asta cât de mult am putut. Ținând cont de condițiile umede care ni se pregăteau în exteriorul hotelului și de adrenalina adolescenților care ar fi dat orice numai să te ude cu găleți cu apă, furtunuri, sau cu orice recipiente aveau la îndemână, am luat o decizie foarte înțeleaptă.

Am mers la băiatul de la recepție și i-am spus că am vrea să vedem zona rurală din jurul orașului Luang Prabang, l-am rugat să ne recomande un șofer de tuk tuk, bun vorbitor de limba Engleză, aspect pe care l-am accentuat de vreo 3 ori. I-am explicat că vrem să evităm să ne plimbăm astăzi prin oraș, pentru a nu fi nevoiți să ne schimbăm cu alte haine uscate de zeci de ori. A înțeles, sau așa părea. În 10 minute aveam deja șoferul, tuk-tuk-ul și aventura noastră în afara orașului putea să înceapă.  Înainte de plecare, i-am abordat pe amândoi și le-am mai spus o dată că vrem să mergem în zonele rurale, ca nu vrem să fim stropiți cu apă și că ori de câte ori vom ciocăni în geamul care ne despărțea de șofer, acesta să oprească, iar noi să coborâm să facem poze. Au zâmbit amândoi, au schimbat niște cuvinte în limba lor și am plecat.

Jumătate de oră mai târziu eram uzi din cap până-n picioare, cu niște haine care se lipeau pe noi, cu aparatul de fotografiat camuflat în șapte pungi, cu telefoanele ascunse sub scaunele tuk-tuk-ului și… foarte aproape de Villa Champa, hotelul nostru cochet. M-am uitat la soțul meu, el la mine și am exclamat: suntem tot aici, acesta e nebun, și-a bătut joc de noi. Am mai așteptat 10 minute, dar, ce să vezi, unde erau mai mulți tineri cu găleți cu apă reducea viteza, ei se apropiau amuzați și ne turnau apa direct în cap, pentru că vehiculul cu care mergeam nu avea decât acoperiș. Noi nu înțelegeam ce se întâmplă. Era din ce în ce mai clar că el înțelesese exact pe dos și anume că noi ne dorim mult să ne plimbăm pe străzi ca să aibă copiii subiect de amuzament. Nu am multe poze cu noi atacați din toate direcțiile, pentru că aparatura tehnică era bine pusă la adăpost. Experiența Songkran în Luang Prabang a fost la fel cu cea din Thailanda, despre care am scris aici.

 Destul de nervoasă, i-am spus să oprească și i-am arătat zona unde vrem să ajungem: dincolo de Mekong, unde sunt casele alea, le vezi? Nu înțelegea Engleză!!!

 

După 2 ture de oraș și învârtit în jurul cozii, cu hainele ude pe noi, am ajuns acolo unde ne doream, în localitățile rurale de lângă Luang Prabang. Nici acolo nu am scăpat de tinerii înarmați cu pistoale cu apă, dar aceștia erau mai liniștiți. La un moment dat, am văzut o piață locală și am coborât să cumpărăm fructe: banane, longan, mango și alte chestii mici pe care nu le cunosc, pe 3 kg amestec de fructe am dat 2,5 dolari.

Am revenit în oraș fix când a început ploaia, deci ce mai conta dacă cineva voia să ne stropească cu apă? Am mers în piața locală și am mâncat două sandwich-uri pregătite de o fetiță care nu avea mai mult de 12 ani.

M-am jucat cu niște copii frumoși, am dat din nou o tură prin piața de noapte, apoi am plecat la hotel unde ne-am abandonat unui somn profund.

Era ultima noapte în Laos, în după-amiaza zilei următoare vom începe o nouă aventură în Vietnam, o altă țară asiatică unde abia așteptam să ajungem.

Până data viitoare, va îmbrățișez și vă las cu câteva imagini.