Cu regret am lăsat în urmă Osaka, un oraș fabulos care freamătă zi și noapte, unde cu harta în mână nu găsești clădirea înaltă de 173 de metri, din cauza altor blocuri turn care se află peste tot, unde am atins pentru prima oară pământul Japoniei și unde am întâlnit istoria aflată în simbioză perfectă cu modernismul. Destinația următoare? Motorul tehnologiei și inovației mondiale – Tokyo. Distanța dintre cele două mari orașe este de 500 de km, dar cu Shinkansen – trenul de mare viteză – am ajuns in cel mai mare oraș din lume în fix 2 ore și 23 de minute.
Deși toate mijloacele de transport din Japonia circulă respectând orarul la secundă, am ajuns în gara mai devreme, pentru că este o aventură să ajungi de la liniile subterane ale metroului până la cele de suprafață ale trenului. Chiar dacă timpul este foarte generos și vezi că mai ai 45 de minute până pleacă trenul, ajungi la intrarea în tren buimac, după un slalom teleghidat printre costume negre, scări rulante și căscat gura pe la vitrinele cu pantofi (încă mă gândesc la pantofii albaștri pe care nu am avut timp să-i cumpăr și pe care i-am văzut undeva în subteran, în goana spre tren). Superbi!!!
Tocmai când am respirat liniștită că voi ajunge în Tokyo conform planului, a ajuns și Shinkansen, iar noi ne pregăteam să urcăm. Ne-am oprit la timp pentru că, fiind capăt de linie, vagoanele trebuiau curățate. Curățate de ce?!?! Că erau impecabil de curate. Cu toate acestea, în 7 minute am văzut întregul proces. Echipele specializate așteaptă să coboare pasagerii, apoi o singură persoană se ocupă de un vagon, care are 100 de scaune. Este incredibil cu câtă dexteritate se mișcă, cu câtă precizie similară cu a unor roboți spală pe jos, adună resturile, șterg praful și întorc scaunele automat către direcția de mers.
Am părăsit Osaka și am admirat pe geam frumusețile Japoniei, atât cât s-a putut la viteza foarte mare. Am traversat multe ”orășele mici”, în unele am oprit, pe altele doar le-am zărit, dar nu am putut să nu remarc faptul că toate ar putea fi considerate capitale. Am văzut și am admirat grija poporului japonez nu doar pentru a dezvolta orașele mari și importante, ci fiecare oraș în sine are zgârie-nori, moluri uriașe, curățenie impecabilă, copaci bine îngrijiți, case cochete și grădini uimitoare.
Am fost pregătită să găsesc Tokyo ca un oraș ireal de frumos, dar realitatea a întrecut imaginația mea și secvențele văzute la televizor sau pe YouTube . Am fost depășită și, în fața realității orașului cu 35 de milioane de locuitori, m-am simțit un ”pui de om picat din Paleoliticul Superior” 🙂
Am coborât în Tokyo Station, un adevărat oraș subteran unde găsești tot ce-ți trebuie: restaurante, grădinițe, bănci pentru cei care rămân fără bani , 2 mall-uri și unde împăratul are propria lui intrare. Dimensiunile acestei gări sunt uriașe și totul pare foarte încurcat la prima vedere, deși lucrurile sunt simple, pentru că peste tot sunt indicații pe unde să scapi din vârtejul acela. Dar viteza cu care se petrece totul, te agită și nu știi încotro să o apuci, mai ales că sunt 23 de platforme. În toată această hărmălaie, soțul meu a fost ironic cu mine, știind că în astfel de locații doar el mă poate ghida și mi-a spus că aș putea veni într-o vacanță singură aici, că după două zile de învârtit în cerc în central station, aș abandona ideea de a căuta o ieșire și m-aș întoarce acasă:) Mă gândesc serios la asta…. 🙂
Eu, așteptând împăratul la intrarea lui din gara centrala:
În fine, mi-ar trebui ore întregi să scriu aici, dar o să parcurg mai repede traseul și vă spun că ne-am cazat la Villa Fontaine Ueno, un hotel absolut deosebit, în zona Parcului Ueno și, deși știam că nu stăm în centru, impresia a fost că suntem în inima orașului Tokyo. Și am avut aceeași senzație în orice zonă am ajuns.
După-amiaza ne-am plimbat în jurul hotelului, puțin prin Parcul Ueno, dar începuse să se însereze și nu am zăbovit prea mult. Am găsit destul de repede Hard Rock Cafe și am intrat să bem ceva și să cumpărăm brelocul-chitară așa cum facem în orice oraș mergem pentru prima oară.
În dimineața următoare aveam în plan vizitarea grădinilor imperiale. Nu am reușit pentru că fix atunci ieșise Împăratul la plimbare și, dacă Măria Sa își clătește ochii cu frumusețile naturii, apoi nici un alt muritor de rând nu mai poate face asta în aceeași zi. Păi, ce putere avem noi? El e Împăratul… noi am făcut niște poze prin afara domeniului împărăției și am plecat să vedem alte locuri.
- OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Am surprins această combinație de vechi și nou: pe o parte a râului se află împărăția, iar pe cealaltă tronează mândru orașul Tokyo:
Apoi am plecat, rupți de picioare, spre un templu Buddhist foarte frumos, Senso-ji. În metrou, o doamnă bătrână japoneză m-a făcut să mă îndrăgostesc pe loc de ea:
Drumul de la metrou la templu ne-a dezvăluit alte frumuseți ale orașului.
O dată ajunși în cartierul Asakusa, a fost destul de ușor să găsim templul Senso-ji, deoarece clădirea se vedea de la depărtare.
Cu toate că picioarele aproape ne țineau pe loc, am mers mai departe și, oriunde ajungeam aveam senzația că suntem tot în centru, clădiri impunătoare, alături de un carusel și un tobogan cu apă, o terasă superbă lângă care trona o scenă unde putea ține reprezentații oricine, iar în dreapta o fântână arteziană dansantă, unde am văzut un curcubeu foarte frumos.
Ne-am adunat forțele și ne-am îndreptat către Guvernul din Tokyo, o clădire înaltă de 242 de metri, unde am urcat pentru a avea o panoramă asupra orașului. Drumul până acolo ne-a tăiat respirația: clădiri foarte înalte una lângă cealaltă, nicio încercare de a face poze nu a ieșit cum aș fi vrut. Așa arată o parte din Tokyo. Superb!
În tot acest timp, trăiam o altă realitate, planul real se confunda cu cel fantasmagoric. La vederea clădirii Guvernului, pe sub care am trecut, astfel încât să putem ajunge la un pasaj pentru a avea acces în interior, i-am spus soțului meu că eu văd locul acela ca pe o pistă unde vor decola și ateriza mașini zburătoare în foarte scurt timp. A fost foarte ciudat, nu mă puteam gândi la nimic din trecut, imaginația mea plămădea viitorul… așa cum credeam eu că va arăta acesta. Nicio poză personală nu poate reda realitatea și îmi cer scuze pentru asta, dar nu am putut mai mult 🙂 Am găsit, totuși, o poză drăguță pe internet, se vede că alții sunt foarte talentați…
Orașul de la picioarele noastre era fantastic
Am ajuns din nou cu picioarele pe pământ și, cu mare greutate, l-am convins pe soțul meu, care era extenuat, să mai vedem și ultimul obiectiv stabilit pentru ziua aceea: Tokyo Tower. Denumit de unele persoane și Turnul Eiffel, este copia aproape fidelă a celebrului turn din Paris, însă îl depășește pe acesta cu 13 m. Văzut de la depărtare, părea un turn obișnuit, nimic spectaculos dar, pe măsură ce te apropiai de el, lucrurile se schimbau. La baza turnului se afla multe restaurante, magazine, un adevărat mall. Și pentru că ni se făcuseră foame, am ales un restaurant drăguț și am mâncat.
Imediat ce am plecat de acolo spre metrou, au început să sune telefoanele din țară: nepoți, veri, socri, toată familia. Am intrat în panică pentru că, e adevărat, ne mai sună ei când suntem plecați să ne întrebe de sănătate, dar la ora asta si… toți deodată??? Tocmai se întâmplase un cutremur cu pagube prin Japonia, dar în Tokyo nu se simțiseră. În orice caz, speriată fiind de cutremurele care au loc zilnic în Japonia, eu simțeam cutremur și dacă bătea vântul. De data asta nu!
Până data viitoare vă las, cu promisiunea că următorul articol va fi despre cum mi-am petrecut ziua mea… inedit… 🙂
Cu tot respectul pentru modul in care ati relatat excursia in Japonia,(care mi-a placut foarte mult), turnul din ultimele doua poze postate in acest articol, care seamana cu Turnul Eiffel este Tokyo Tower , inalt de 333 metri.
Tokyo Skytree , inalt de 634 m , vizitat in ultima zi a excursiei, se afla in Asakusa. Poza este aratata in sectiunea cu templul Sensoji
Multumesc frumos! 🙂 Le-am zăpăcit 🙂 Am facut modificarile
Superb articol si un oras magnific pe care tare mult mi-ar placea sa-l vizitez 🙂
Multumesc frumos pentru apreciere, daca viata iti ofera sansa asta, te vei indragosti remediabil de Japonia 🙂
Superb articolul si detaliile prezentate. Abia il astept pe urmatorul!
Multumesc frumos, Madalina 🙂
Nu ştiu dacă ți-am spus, însă mă fascinează clădirile tip zgarie-nori. Arată fascinant oraşul, felicitări pentru material!
Multumesc mult, Tokyo este dintr-o alta lume 🙂
Un sejur in Tokyo, Japonia | About various things!
[…] năpădit amintirile si e destul de greu să scriu despre ultima zi în care am stat în Tokyo, iar asta pentru că, încercând să fac o selecție a pozelor care vor ilustra această postare, […]
Moda in Harajuku -Tokyo - Japonia | About various things!
[…] cu genți supradimensionate, spre seară se adună în Harajuku, un cartier din centrul orașului Tokyo, unde se transformă în eroii lor preferați din benzile desenate. Străzile din această zonă a […]
Trebuie sa recunosc ca blogul tau este absolut uluitor de bine scris,iar fotografiile superbe.Citesc de cateva ore aici si nu ma mai satur.Felicitarile mele sincere!!
Multumesc frumos pentru aprecieri! 🙂
Thank you for your sharing. I am worried that I lack creative ideas. It is your article that makes me full of hope. Thank you. But, I have a question, can you help me?
Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you.