Prima zi în Japonia, primul contact cu țara Împăratului

Într-o țară îndepărtată trăia cândva un împărat… așa au început multe povești din copilărie. În imaginația mea, personajul purta o coroană de aur pe cap, era îmbrăcat cu haine cu broderii din același material și se plimba prin grădinile sale impunătoare. Sigur, imaginea era creionată de autorii basmelor, dar îmi plăcea sa o adaptez ușor, să mă transpun în locurile acelea și să trăiesc povestea, de parcă aș fi fost un personaj din ea. Îmi imaginam castelele, grădinile, peisajele, oamenii…

Mai apoi, crescând, m-am gândit că poate toate aceste povesti ar putea avea un gram de adevăr, iar, mai către zilele noastre, am localizat locurile din poveștile mele ca fiind ținuturile îndepărtate ale Japoniei… si acolo chiar trăiește împăratul.

Era o zi obișnuită de lucru la birou, cu niște planificări pentru câteva evenimente care nu prea suportau amânare. Și cum nu îmi încep ziua fără newsletter-ul unei agenții de turism din oraș, primul  titlu pe care l-am citit a fost: Sakura – Sărbătoarea cireșilor înfloriți în Japonia în aprilie! Senzația a fost ca mi se înmoaie picioarele, iar în câteva secunde am văzut împărat, samurai, pietre Zen, trenuri de mare viteză si, pentru câteva clipe, chipul soțului meu care se uita la mine cu niște ochi mari (așa cum face de fiecare dată când mă lovesc ideile din senin). I-am spus ce presupune excursia asta și perioada în care se organizează (întâmplător din nou coincide cu ziua mea). Foarte important, oferta era valabilă doar în ziua aceea, iar plecarea era peste trei săptămâni! Ingredientele perfecte pentru un refuz, dar i-am dat detaliile mai mult mecanic, pentru că știam că el nu ia decizii în grabă.

Cât m-am înșelat… a acceptat de prima dată!!! Încă sunt șocată. Bine, prețul excursiei a fost de partea mea, destul de atractiv, iar cireșii… si Osaka… și Tokyo…

A urmat o perioadă scurtă de documentare, pentru că timpul nu era deloc de partea noastră. Pentru că excursia noastră presupunea 4 nopți de cazare în Osaka și 4 nopți în Tokyo, apoi întoarcerea în Osaka pentru zborul către București, prima dată am căutat date despre călătoria din Osaka în Tokyo si retur. Transportul în Japonia este foarte scump, asta am aflat-o încă din țară. Cea mai buna opțiune a fost cumpărarea a două JR pass-uri (Japan Railways, destul de scumpe și ele, cam 500 euro amândouă) din România și vreau să vă spun că există o singură agenție autorizată să vândă astfel de vouchere pe care trebuia să le activăm pe aeroportul din Osaka, fiind valabile din ziua stabilită de noi, timp de 7 zile. Nu aș vrea să intru în detalii despre transportul din Japonia, pentru că mi-ar trebui muuulte  zile să fac asta.

 

După un zbor de 12 ore, plus escala în Istanbul, cu un fus orar total dat peste cap, am ajuns pe aeroportul Kansai din Osaka. Din acest moment, tot ce știam eu despre Japonia aproape s-a anulat. Am ajuns într-o altă lume, aproape perfectă, dar voi povesti pe parcurs.

În aeroport ne-am luat vizele turistice, am activat JR pass-urile, am luat un tren foarte rapid, Nankai și în câteva zeci de minute eram deja în stația Namba, locul de unde începe aventura noastră în țara de unde răsare soarele (ulterior am aflat că aeroportul pe care tocmai aterizasem este unul dintre cele mai periculoase din lume, este construit pe o insulă artificială, la 5 km de țărm și este singurul aeroport din lume în care nu s-a pierdut niciodată un bagaj).

În stația Namba ne-au întâmpinat astfel de trenuri

Am găsit hotelul nostru elegant, Ibis, destul de greu, cu toate că era poziționat foarte bine, în zona turistică și aglomerată a orașului, pe malul râului. Aproape totul este scris în Japoneză, o aglomerație de nedescris, clădiri uriașe… l-am găsit!!!! Ne-am cazat și, cu toată oboseala noastră, am plecat să mâncăm pe undeva și să vedem împrejurimile.

Pentru că am vrut să încercăm bucătăria niponă, am ales să mâncăm supa Ramen la un restaurant foarte aglomerat, unde nu erau scaune, ci niște platforme mai mari, ca niște suporturi pe care stăteau mesele destul de scunde, iar noi stăteam așezați pe ele, descălțați sau nu, cumva cu picioarele sub noi, dar mai interesant era că supa venea însoțită de bețișoare și de un fel de polonic mai mic. Nu erau ospătari, comanda o făceam noi, la un aparat din fața restaurantului si bucătarii doar strigau numărul corespunzător comenzii noastre. Supa… bună rău!

După cina asta, servită destul de lent cu bețișoarele pentru că lipsea o lingură consistentă, am adormit cu o priveliște superbă a orașului Osaka, care se deschidea dincolo de ferestrele hotelului nostru, Ibis. Aventura noastră abia a început, așa că revin cu cea de-a doua zi în Osaka… samurai… grădini…

Pe curând!