Primul meu contact cu Thailanda

Dupa o pauza foooarte lunga in care m-am mutat dintr-un oras mai linistit intr-unul la malul marii, dupa o vacanta indelung asteptata pe care am petrecut-o in Asia si multe zile frumoase  cu 43 de grade, a venit momentul sa va povestesc cum a fost sejurul meu in Thailanda si, daca veti considera utile randurile mele, sa va inspir in alegerea acestei destinatii. Si pentru ca eu si sotul meu am fost destul de activi in Thailanda, am multe de povestit aici, asa ca ma gandesc sa structurez experientele mele in cateva parti, nu stiu exact cate vor fi, dar sper sa nu va plictisesc. Despre planificarea vacantei am scris aici.

Asadar, au urmat 3 luni de asteptare la limita agoniei, cu biletele de avion si cu rezervarile la hoteluri platite, cu documentari „obsesive” si planificari aparent batute in cuie si cu gândul doar la sejurul in Thailanda. In aceasta perioada am citit atat de multe review-uri, am vazut atatea filmulete si poze cu locurile unde trebuia sa ajungem, incat nici acum nu-mi explic de ce, in ziua in care am plecat, in capetele noastre era haos total. Nu ne aminteam nici chiar numele hotelului unde trebuia sa ne cazam si ne amuzam ca daca avionul nu ne-ar fi dus la destinatie, sigur am fi ajuns pe alte meleaguri :-). O lectie pentru viitor: da, biletele de avion e bine sa le iei din timp pentru un pret bun, dar o documentare excesiva poate dauna sanatatii 🙂

In avionul spre Doha… prima surpriza. Cu vreo doua randuri inaintea noastra, o mama singura „se chinuia” din rasputeri sa isi calmeze copilul (de fapt nu facea nimic pentru asta), o fetita cam de 2 ani care a plans timp de 5 ore, mai exact fix cat a durat zborul Bucuresti-Doha (am zburat cu Qatar Airways). Pentru unii „colegi de suferinta” povestea asta nu a avut acelasi impact: s-au uitat la filme cu castile pe urechi sau au ascultat muzica si nu au fost la curent tot timpul cu tipetele disperate ale copilului si, uneori, ale mamei. Eu am cautat o alta abordare: am incercat cu un pahar cu vin rosu… sa dorm… sa… orice. Nu a mers. Nu ma intelegeti gresit, imi plac foarte mult copiii, dar acum era vacanta mea, nu putea sa inceapa cu un copil care se plimba printre scaunele avionului si urla. Ba da, putea :-). Detalii:

Iata-ne in Doha, la miezul noptii, pe jumatate adormiti, cautand smoking area pentru un sot disperat care se afla la limita dintre viata si moarte, apoi alergand catre un alt terminal, aflat, evident, in celalalt capat al aeroportului, pentru transferul catre Bangkok si implorand Divinitatea sa nu trimita fetita de 2 ani insotita de mama ei, in Thailanda (am uitat sa spun ca erau asiatice si, de ce nu, puteau sa locuiasca in Bangkok). Din fericire nu a fost asa.

Despre compania cu care am zburat, Qatar Airways pot vorbi doar la superlativ: aeronave spatioase si curate, personal manierat, mancare foarte buna. Dupa un alt zbor de 6 ore cu cea mai mare aeronava cu care am zburat vreodata (eram cam 500 de pasageri) am ajuns pe aeroportul din Thailanda. Am schimbat o suma mica de euro in moneda locala – bahts – pentru ca trebuia sa platim taxa de viza, iar cursul de la casa de schimb din aeroport era jenant. Procedurile de obtinere a vizei au durat foarte putin. Am avut din tara cate o poza tip pasaport (in cazul in care nu ai poti face acolo, contra cost), am completat cate un formular, pe altele le-am completat in avion si cu viza in pasaport si tigarile in buzunar (eu nu sunt fumatoare), cautam smoking area, din nou 🙂 De data asta am primit amenintari directe ca daca nu fumeaza in urmatoarele 2 minute, il pierd. Nu am stat sa ma gandesc sub ce forma il pierd, m-am gandit ca am nevoie de el in zilele urmatoare si….singurul loc de fumat era la 43 de grade, afara 🙂 A fost primul impact cu aerul thailandez. Am simtit ca nu putem respira si e inutil sa va mai spun ca a tras doar 2-3 fumuri…inapoi la aer conditionat. Bun, dar asta e doar inceputul, ne vom obisnui si cu soarele si cu aerul conditionat, ambele in exces :-).

La aterizarea in Bangkok era deja ora 12,30  si trebuia sa asteptam pana la un alt transfer catre Regiunea Krabi inca 5 ore, urma sa zburam cu compania locala Thai Airways. A urmat un zbor de o ora, lin si foarte placut, apoi am aterizat in Krabi, pe un aeroport micut dar cochet si unde ne-a asteptat un sofer de la compania de transfer pe care am contactat-o din tara si care urma sa ne duca spre destinatia noastra, Ao Nang. Dupa 30 de minute de mers cu masina am ajuns la hotelul nostru, Ao Nang Beach Resort, care mi-a plăcut din prima clipă. Era noapte, foarte cald, stiam ca suntem langa plaja, dar trebuia sa ne cazam inainte de toate. Eram si foarte obositi, nu am dormit deloc in avion, de fapt nu dormisem de 36 de ore. Cand am iesit in balcon am vazut o minune de peisaj, eram la 30 de metri de mare, cu putin efort as fi putut sari din balcon direct in apa 🙂

Am facut un tur scurt prin imprejurimi, am mancat la terasa hotelului Ao Nang Beach Resort care, ulterior am aflat, era un fel de centru al distractiei din Ao Nang, apoi am dormit toata noaptea cu aerul conditionat pornit pentru ca in Thailanda ori mori de cald, ori mori de frig, ori te acomodezi spontan cu un mix de fierbinte si rece. Desi era pe optiunea slow, acest lucru era lipsit de importanta cat timp dimensiunea aparatului ce ne furniza racoare in camera era cat latimea peretelui fiind pozitionat si aproape de pat. N-am murit si iata-ne a doua zi dimineata, cu privelistea asta de pe balcon:

Cam asa a decurs drumul nostru si primul contact cu Asia.Voi reveni in curand cu amanunte si povesti. Intre timp, daca aveti intrebari legate de sejurul meu in Thailanda, incerc sa va raspund cu drag la ele. Pe curand!