Am plecat din Siem Reap mai bogată sufletește și fericită că am avut șansa să umblu prin locuri frumoase, de a căror existență nu știam înainte să ajung aici. Complexul arheologic de la Angkor Wat mi-a dezvăluit un chip al Cambodgiei total necunoscut mie. După multe zile în care nu ne-au stat picioarele deloc, obosiți să ne trezim la ore mici pentru a ajunge la cât mai multe obiective turistice, am așteptat cu emoția copilăriei momentul în care vom ajunge la mare 🙂 ne era dor de apă.
Pentru a parcurge distanța de la Siem Reap la Sihanoukville aveam două variante: cu bus-ul, dar asta presupunea 12-14 ore de drum, sau cu avionul și într-o oră sa fim la plajă. Pentru confort și pentru a câștiga timp, am ales varianta a doua, iar un avion cu elice ne-a dus la plajele însorite ale Cambodgiei.
Orașul portuar Sihanoukville este cunoscut pentru plajele întinse cu nisip alb si fin și este înconjurat de insule exotice cu peisaje spectaculoase. Cele mai renumite plaje sunt Occheuteal, Otres – care se întinde pe o distanță de 4 km, Socha, Independence, Hawaii, Serendipity. Noi am ales să ne cazăm în Otres Beach 2, fiind o zonă cu o plajă albă superbă și mai puțin frecventată de turiștii zgomotoși.
Din micuțul aeroport din Sihanoukville am luat un taxi împreună cu ați doi turiști care mergeau în aceeași direcție cu noi. Am rămas surprinsă că majoritatea taxiurilor care așteptau în parcarea aeroportului erau mașini din gama de lux. Am plătit 10 USD și, când să mă instalez mai confortabil, am ajuns deja în fața superbului complex de bungalouri Harmony Home, iar in scurt timp eram cu ochii pe piscina aflată la doi pași de intrarea în bungalow 🙂
Ne-am cazat și am plecat imediat să ne împrietenim cu plaja și cu marea, care ne-au așteptat așa
Și acum urma să ne aruncăm în valuri, pentru ca asta ne doream de mult timp, doar că eu, plecând de acasă doar cu un bagaj mic de mână, nu imi luasem costum de baie și am tot amânat cumpărarea lui până acum. Așa că următoarele ore le-am petrecut căutând să cumpăr unul, motiv pentru care am luat la rând toate micile magazine din zona Otres 2. Fără succes. Toate magazinele vindeau orice, mai puțin costume de baie, vânzătoarele se uitau la mine mirate când le întrebam dacă au așa ceva. Și toată povestea se petrecea pe străduța paralelă cu plaja. Într-un final, am găsit unul într-un colț pe un raft. Inutil să mai spun ca nu m-a interesat prea tare ce mărime este 🙂 L-am cumpărat și chiar l-am purtat o săptămână:-)
Ne-am bucurat până seara târziu de apa caldă, de nisipul fin și de un apus spectaculos chiar acolo, pe plaja din fața bungalowului unde ne-am cazat.
Chiar in momentul în care ne-am întors la bungalow și ne pregăteam să ne aruncăm în piscina din fața noastră, a început o ploaie caldă și intensă care le-a luat prin surprindere pe cele două doamne care se relaxau în piscină, dar și pe Bongo, motanul hazliu care se retrăsese pe barul terasei și cerșea puțină atenție 🙂
Prima zi in Sihanoukville s-a încheiat cu o baie în ploaie in piscină. A doua zi a început aventura noastră prin junglele și insulele din împrejurimi, dar despre asta, data viitoare.
Până atunci, vă îmbrățișez cu drag și vă las cu mai multe poze aici.
Arata minunat!! Si apusul e ultra spectaculos <3
Mule apusuri sunt asa acolo! multumesc!
Ai fost in rai, esti norocoasa!
Multumesc! Chiar am fost intr-un loc unic!
Oh wow, these pictures are so stunning!
thank you so much!!
Thank you! 🙂
The photographs of the beach are lovely. Bongo looks good too 🙂
thank you so much 🙂
O noapte în beznă totală pe insula Koh Rong, la marginea junglei – About various things
[…] noapte petrecută pe plaja Otres 2, Sihanoukvile, despre care am scris aici, ne-am trezit entuziasmați, gata de noi aventuri pe mare, pe insulă, în junglă. Am lăsat […]
Imi doresc de mult sa vizitez Cambodgia. Multumesc ca ai impartasit aceasta experienta cu noi. Revin cu un articol despre acest minunat loc dupa ce o sa-l vizitez!
Cambodgia te va impresiona mult 🙂 Multumesc de aprecieri 🙂
amazing pictures and i kind like the way how you write the post but i hope you dont mind if i drop my opinion. Instead of doing this you can just write in your language and add google translator to the website and so when people visit the translator will pop up and translate it!
Thank you so much!!! Right now, my blog is under changes 🙂
How about you add google translator to the website ??
The pictures are good though
Thank you so much, I am working now to change my wordpress theme with another one 🙂
Thank you for this post
Thank you for your visit!
nu-mi faci,te rog,niste recomandari de cazare?
mersi 🙂
Cu drag, Claudia, dar sa-mi spui exact pentru care locatie te intereseaza. Vrei sa stai in Sihanoukville, in Otres 2?
Cambodia looks so beautiful! The white beaches and the sea are made for relaxing. This is a place that I would love to visit.
True! The white beaches and the sea are for relaxing, walking and watching amazing sunsets 🙂
Beautiful pictures
Thank you!
De ce Koh Ta Kiev este cea mai frumoasă insulă din Cambodgia/Why Koh Ta Kiev is the most beautiful island in Cambodia | About various things!
[…] Foarte repede am fost preluați de o barcă în care se mai aflau încă 10 persoane și am pornit în aventura către Koh Ta Kiev. Și când spun aventură nu exagerez ? Prima oprire a fost lângă o insulă mică pentru snorkeling. Pești colorați, arici de mare, corali și diferite alte forme de viață marină aveau să se dezvăluie celor care îndrăzneau să-și pună echipamentul și să se lase în grija peștilor. Nu a fost și cazul meu. Aparent fără nici un motiv, am rămas pe barcă și am admirat determinarea celorlalți. În realitate, motivul meu era legat de costumul de baie ușor inadecvat pe care îl purtam și în care nu mă simțeam bine (am scris despre povestea din spatele acestui costum de baie aici). […]
Why Koh Ta Kiev is the most beautiful island in Cambodia | About various things!
[…] Very quickly we were taken over by a boat in which there were another 10 people and we started the adventure to Koh Ta Kiev. And when I say adventure I do not exaggerate ? The first stop was near a small island for snorkeling. Colorful fish, sea hedges, corals and various other marine life would be revealed to those who dared to put their equipment and leave themselves in the care of the fish. It was not my case. Apparently for no reason, we stayed on the boat and admired the determination of others. In fact, my reason was related to the slightly inadequate bathing suit I was wearing and that I did not feel good about (I wrote about the story behind this swimsuit here). […]
Koh Ta Kiev - cea mai frumoasa insula din Cambodgia | About various things!

24 de ore intense in Phnom Penh | About various things!
[…] petrecând o zi în capitala țării. Cu toate că am fi putut opta pentru un zbor intern din Sihanoukville până în Phnom Penh, am ales să încercăm și transportul terestru. Contra unei sume de 18$ de […]
24 intense hours in Phnom Penh | About various things!
[…] a day in the capital of the country. Although we could have opted for an internal flight from Sihanoukville to Phnom Penh, we chose to try land transport as well. For $ 18 per person, we were picked up by a […]
Motive sa mergi in Asia de Sud-Est | About various things!
[…] dor de peisajele desprinse din filme, cu insule aruncate în mijlocul mării, învăluite de spectacolul unui […]
Cum este de Songkran in Thailanda | About various things!
[…] pranzul – mancare thailandeza absolut delicioasa, la umbra palmierilor. Aici am vazut cel mai alb nisip din viata mea, parca traiam un vis, de fapt totul se intampla foarte […]
Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you.